Skip to main content

Primăria Comunei Râciu
Judeţul Mureş

Urbanism și Dezvoltare
Salubritate
Plată Taxe, Impozite și Amenzi
Petiții
Sesizări
Formulare Depunere Cereri Online

Mesajul primarului

Stimaţi concetăţeni,
Accesarea acestei pagini va însemna pentru mulţi dintre cei care s-au născut în această comună, retrăirea anilor copilăriei petrecuţi în sat, vârsta fericirii, iar sentimentul predominant va fi nostalgia.

Oricât de departe am fi, peste mări şi ţări, nu trebuie să uităm obligaţiile morale pe care le avem faţă de locurile natale.

Poate în acest fel, unii vor simţi nevoia să îşi revadă satul, oamenii, locurile, tranformările ce au avut loc în decursul timpului.

La sat cunoşti o lume pe care oraşul nu o poate oferi. Se poate revedea satul care îşi întinde vatra până la capătul orizontului. Satul este un loc cu o profundă încărcătură emoţională. În jurul acestuia, ne mişcăm pe parcursul întregii noastre vieţi.

Oricât de importantă ar fi locaţia în care ne stabilim la un moment dat, ne reîntoarcem cu drag spre locul în care am făcut primii paşi, locul de unde am plecat în lume. Vom putea oare să-i răsplătim cum se cuvine pe cei care ne-au dat viaţă? Poate că, niciodată!

Satul este o împărăţie a muncii fără odihnă, truda reprezentând semnul de nobleţe al celor ce asigură pâinea poporului. Cu ei glia este generoasă, oferind tainele sale spre cunoaştere.

Satul este locul unde am vărsat lacrimi pentru cei îngropaţi: stămoşi şi taţi, mame, surori şi fraţi. El este leagănul cu amintiri plăcute şi triste. Fiecare încearcă să-şi exprime ataşamentul faţă de locurile natale, pentru că legătura sufletească cu aceste locuri este neîntreruptă. Satul devine tărâmul fabulos al unei existenţe milenare în care vieţuiesc laolaltă uneltele agricole, pământul rodnic, truditorii veşnici şi luminătorii conştiinţei umane.

Mulţumesc în numele locuitorilor comunei Râciu, celor care aveţi curiozitatea şi dorinţa de a accesa acest site, cu scopul de a afla cât mai multe informaţii despre noi, gândindu-vă că poate veţi descoperi noi oportunităţi de afaceri de orice natură, îndemnîndu-vă să investiţi în comuna noastră şi asigurându-vă cu responsabilitate de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.

Cu respect,
Primar, Belean Alin-Ciprian