SPS TALENT CAMP Rîciu, ediţia 2011
Dacă veşnicia s-a născut la sat atunci şi filmul de scurt metraj trebuie desăvârşit la ţară!
Centrul Multimedia TEATRU74 împreună cu Spune pe Scurt organizează în perioada 15-17 iulie 2011 cea de a doua ediţie a SPS TALENT CAMP, în comuna Rîciu, judeţul Mureş.
SPS TALENT CAMP este o alternativă pur culturală adresată românilor din toate categoriile sociale, intr-o lume în care micii şi berea ocupă 80% din timpul liber dedicat distracţiei.
Programul din acest an al SPS TALENT CAMP cuprinde trei zile de proiecţii de filme de scurt metraj, documentare, creaţii publicitare dar şi concerte, spectacole de teatru. Toate în atmosfera frumoasă oferită de localnicii comunei Rîciu.
Ca şi anul trecut, organizatorii vor pregăti un loc de campare pentru cei care doresc să vină cu cortul la festival.
Partenerii evenimenului sunt Primăria Comunei Rîciu, Consiliul Judeţean Mureş şi Institutul Polonez Bucureşti.
Laurenţiu Blaga
director programe TEATRU74
Program SPS Talent Camp
- Vineri, 15 iulie 2011
Primirea oaspeţilor, sărbătoare câmpenească oferită de gazde
- Sâmbătă, 16 iulie 2011
ora 17.00, program Spune pe Scurt (proiecţii scurtmetraje), comedie şi spot publicitar
ora 20.00, proiecţie „Trei zile”, scurt metraj produs de TEATRU74
ora 21.00, concert „Dreamers”
- Duminică 17 iulie 2011,
ora 16.00, proiecţii Institutul Polonez Bucureşti, „Polish Shorts”
ora 19.00, proeicţie documentar „Poveşti din Transilvania”, producţie REEA
ora 20.00, spectacol de teatru „O poveste încurcată”, Casa de Producţie Culturală