Prezentare generală – Primăria Comunei Rîciu

În zona centrală a Câmpiei Transilvaniei, la contactul colinelor Mădăraşului cu cele ale Comlodului (Câmpia Sărmaşului), pe cursul mijlociu al pârâului Comlod, la o distanţă de 24 km faţă de municipiul Târgu Mureş, pe Drumul Naţional 15 E, se află Râciu, satul natal al marelui illuminist Gheorghe Şincai, reşedinţa comunei cu acelaşi nume. Comuna Râciu reprezintă o unitate administrativă alcătută din 15 sate (Râciu, Căciulata, Coasta Mare, Cotorinau sau Cotorman, Cureţe, Hagău, Leniş, Nima Râciului, Obârşie, Pârâul Crucii, Sânmărtinu de Câmpie, Ulieş, Valea Seacă, Valea Sânmărtinului, şi Valea Ulieşului).

Din punct de vedere Demografic, comuna Râciu atinge cifra de 3700 de suflete, majoritatea fiind prinse în vârtejul ocupaţiilor tradiţionale: agricultură, creşterea animalelor, pomicultură, viticultură etc. Printre alte activităţi ce preocupă acum localnicii se numară şi comerţul. O parte din categoria activă a populaţiei este plecată la munca în străinatate în ţări precum Franţa, Germania, Italia etc.

Comuna Râciu ocupă o suprafaţă de 7395 ha, din care extravilan 6821 ha intravilan 208 ha şi 366 ha pădure.

Ca parametrii tehnici şi în ceea ce priveşte utilităţile publice, Râciu se bucură de acoperire GSM, Orange, Vodafone, Cosmote, are conexiune internet, are reţea de alimentare cu apă, reţea de alimentare cu gaze, reţeaua de canalizare este în curs de finalizare, iar electricitatea acoperă 100% din suprafaţa locuibilă.

La capitolul infrastructura rutieră, comuna Râciu stă bine, întrucât DN 15 E este asfaltat, legăturile cu satul Nima Râciului, Ulieş şi Sânmărtinu de Câmpie sunt modernizate, iar străzile din satul Râciu şi Sânmărtinu de Câmpie au intrat într-un program de modernizare şi asfaltare.

Cel mai apropiat aeroport este situat la 50 km depărtare, la Vidrasău, iar faţă de cel de la Cluj Napoca, distanţa este de 70 km.

Poziţia geografică şi limitele comunei

Comuna Râciu se află în partea de nord-vest a judeţului Mureş, în partea sud-estică a Câmpiei Transilvaniei, într-o regiune colinară, străbătută de văi largi, nu departe de paralela 47° latitudine nordică (mai precis 46°41′ 30” lat. N), ceea ce-i conferă o climă temperată, şi meridianul de 24° latitudine estică (24°23′ 56” lat. E), ceea ce dovedeşte poziţia în zona centrală a ţării şi a Europei, percum şi caracterul climatic continental.

Comuna este străbătută de de DN 15 E (fostul drum judeţean 152), axa Râciu-Târgu Mureş fiind baza unui triunghi isoscel cu vârful la Reghin, ale cărui laturi egale măsoară aproximativ 30 de km, ceea ce-i conferă comunei reale posibilităţi de dezvoltare, plasând-o, în condiţiile unui însemnat potenţial agricol şi al necesităţii unei redresări geodemografice, în „cursa” spre urbanizare.

De asemenea, comuna (una dintre cele mai frumoase ale judeţului) este mărginită de următoarele comune: Urmeniş şi Silivaşu de Câmpie, în nord, Crăieşti, în nord-est, Băla, în est, Ceuaşu de Câmpie, în sud-est, Şincai, în sud, Pogăceaua, în sud-vest şi Sânpentru de Câmpie în vest.

Relieful, vegetaţia şi fauna

Comuna Râciu se înscrie, din punct de vedere geomorfologic în marea unitate a Depresiunii Transilvaniei, zona centrală a domurilor şi brahianticlinalelor, la contactul dintre Dealurile Mădăraşului şi Câmpia Sărmaşului, subunităţi ale Câmpiei Mureşene, care marchează jumătatea meridională a Câmpiei Transilvaniei. Denumirea de „câmpie” şi-o datorează caracterelor stepice şi folosinţei precumpănitor agricole, în special cerealieră, a terenurilor, în condiţiile unor temperaturi medii anuale cuprinse între 8-9°C şi precipitaţii relative reduse, între 500-550 mm/an, şi nu de configuraţia geomorfologică, cu evident caracter colinar.

Stratele de „câmpie” (buglovian-sarmaţiene) alcătuite, în cea mai mare parte, din marne, şisturi marnoase, argile şi nisipuri, conglomerate şi tufuri vulcanice, au condiţionat modelarea unui relief puţin semeţ. Altitudinile se păstrează între 350-450 m, iar fragmentarea reliefului atinge valori destul de mari:0,45-0,52 km/km².

Relieful este colinar, iar în prezenţa rocilor sedimentare şi-n condiţiile bioclimatice de stepă, s-au dezvoltat cernoziomurile levigate şi solurile brune de pădure. Terenurile din lunca Comlodului şi afluenţii săi sunt dominate de soluri aluvionare bogate în substanţe nutritive, fiind favorabile culturilor agricole.

Înregistrându-se o cantitate de precipitaţii, sub media pe ţară, densitatea reţelei hidrografice este redusă, fiind de 0,3-0,6 km/km². Întreaga reţea aparţine bazinului hidrografic al pârâului Lechinţa (Comlod), afluent pe partea dreaptă a râului Mureş.

Formarea şi evoluţia reliefului comunei Râciu au fost condiţionate de necontenita interferenţă a condiţiilor paleogeografice a „unităţilor carpatice” cu tendinţele lor de evoluţie-subsidenţă şi acumulare în Bazinul Transilvaniei, înălţare şi eroziune în ramurile carpatice adiacente-etapă după etapă, începând cu Cretacicul superior.

Vegetaţia şi fauna

În ceea ce priveşte evoluţia asociaţiilor vegetale, studiile repartiţiei acestora la începutul cuaternarului evidenţiază prezenţa pădurilor de Pinus sylvestris, insular al molidului şi foarte puţin a salciei şi mesteacănului. În perioadele interglaciale, mai calde, pătrund stejarul şi carpenul, iar în cele mai reci şi umede, fagul. În postglaciar, în perioadele calde şi aride, se remarcă pătrunderea elementelor termofile, instalându-se astfel pădurile de stejar pe versanţii nordici şi specii xerofile pe versanţii sudici şi sud-vestici. În prezent se constată o vegetaţie dominant de silvostepă (îndeosebi formaţiuni ierboase xerofile)

Îndelungata utilizare agropastorală şi forestieră a terenurilor a făcut ca, în prezent vegetaţia naturală primară să fie redusă doar la nivelul versanţilor, moderat sau puternic înclinaţi, sectoarele de luncă şi terase fiind modificate antropic.

Pădurile ocupă doar un procent scăzut, datorită tăierilor frecvente care au loc.

Fauna de pe teritoriul comunei Râciu este specifică zonei de pădure şi silvostepă din Depresiunea Transilvaniei, fiind încadrată provinciei dacice şi cuprinzând mai multe biotopuri.

Biotopul pădurilor şi pajiştilor stepice cuprind numeroase mamifere: lupul, vulpea, iepurele, căprioara, ariciul, mistreţul, şoarecele, hârciogul, orbetele, dihorulul, nevăstuica, pârşul etc. Dintre păsări, cele mai reprezentative sunt: ciocănitoarea, porumbelul sălbatic, porumbelul gulerat, turtureaua, gaiţa, mierla, pupăza, cinteza, grangurele, cucul, huhurezul, buha, uliul, fazanul, barza, coţofana, ciorile de semănătură, vrabia, piţigoii etc.

Biotopul apelor curgătoare cuprinde următoarele specii de peşte: cleanul, mreana, crapul, scobarul ştiuca, somnul etc.

Istoricul localităţii

Documentar, localitatea Râciu este atestată din anul 1305, sub numele de „Terra dou Ryvch”. Sânmartinu de Câmpie la 1329, sub denumirea „ Terra Zermaton”, iar Ulieşul la 1321, sub denumirea de poss, Wlues, Wleues, Ulves.

În feudalismul timpuriu, documentele vorbesc despre organizarea tipic românească, satele cnezeale fiind grupate în două centre.

Răscoala ţăranilor din anul 1784,condusă de Horia ,Cloşca şi Crişan a avut adepţi şi în ţinuturile noastre, fapt demonstrat de documentele vremii, care vorbesc despre 10 ţărani din Râciu, care după înfrângerea răzvrătiţilor au fugit în principatele române. La revoluţia din 1848/1849 au participat şi locuitori din comuna noastră, ei fiind cuprinşi în Legiunea a XII-a”de pe Câmpie” iar tribunalul avea reşedinţa la Rîciu. La marele act al Unirii, de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, a fost prezentă şi o delegaţie a comunei.

În primul război mondial au căzut eroic la datorie 72 de ţărani din satul Râciu, iar în al doilea război au fost 37 eroi.

Personalităţi:
În satul Râciu, la 28 februarie 1754, s-a născut marele patriot-Gheorghe Şincai, corifeu al „Şcolii Ardelene”. Autorul vestitei lucrări ”Hronicul românilor şi a mai multor neamuri” a fost imortalizat prin ridicarea unui bust în parcul din faţa Gimnaziului de stat care din anul 1986 poarta numele marelui om de cultură.

Arheologie: Vestigii aparţinând epocilor neoliticul timpuriu (6600-5500 î. Hr.) şi dezvoltat (circa 5500-5000 î. Hr.), Culturii Coţofeni (3500 – 2500 î.Hr), Culturii Sighişoara-Wietenberg (2200-1500 î.Hr.), primei perioade a fierului – Hallstatt (secolele al XII-lea şi al V-lea î.Hr) şi epocii romane, fapt ce atestă continuitatea de locuire în această vatră.

1305 – Prima atestare documentară: terra duo Ryvch [pământul celor două Rîciu]/terra Rych [pământul Rîciu].

1461 – Plăteşte cincizecimea oilor (census quinquagesimalis de Rich nobilium), dare specifică românilor, numită în documentele vremii quiquagesima valachorum – cincizecima românilor.

1622 – Jude al satului este Dan Bândilă (Dan Bendele), care a protestat la scaunul judecătoresc al comitatului Turda împreună cu juraţii şi cu toţi locuitorii satului împotriva unui nobil reclamant din Şamşud (azi Şincai), căruia i s-a furat un bou care a fost jupuit pe teritoriul satului Râciu, dar nu au fost citaţi în judecată şi cer să fie absolviţi cu amenda de 3 florini. Scaunul comitatens dispune absolvirea lor de judecată.

1625 – Jude nou al satului este Bogdan Paşcu (Bogdan Pasko), care, în temeiul funcţiei sale a preluat cauza de judecată de la fostul jude Dan Bândilă (Bindila Dan) şi este dat în judecată la scaunul judecătoresc al comitatului Turda, împreună cu încă doi oficiali ai satului deoarece fostul jude a eliberat pe un hoţ de cai pe nume Nicolae Zaharia din Lueriu, care a furat cai de pe teritoriul Clujului şi vicecomitele i l-a dat lui în custodie. La proces, avocatul pârâţilor afirmă că judele satului de atunci a murit şi satul nu ştie de eliberarea arestatului. Procesul se amână.

1648 iunie 25 – Jude al satului este Stroie Mihalcea (Mihulczja Stroia) care, în temeiul funcţiei sale, a preluat cauza de judecată de la fostul jude Mihailă Ţente (Michaele Czente) şi este dat în judecată, împreună cu încă doi juraţi, în numele tuturor locuitorilor satului, la scaunul judecătoresc al comitatului Turda, de contesa Anna Bannfi Losonczj reclamantă, deoarece fostul oficial al satului a stricat, cu de la sine putere, gardul pe care ea la făcut în jurul fântânii de la păşunea satului, spunând că e grădina ei. Apărător al pârâţilor este Nicolae Gorog, care a pledat spunând că alt izvor şi altă fântână nu are satul decât cea pe care a îngrădit-o reclamanta şi de unde a trăit întreg satul, de când oamenii îşi aduc aminte (a memoria hominum). Cauza s-a amânat.

1651 noiembrie 24 – Jude al satului este George Şerb (Georgius Serb), care, în temeiul funcţiei sale, a preluat cauza de judecată de la fostul jude de odinioară Mihailă Ţente (Michaele Czente) şi este dat în judecată, împreună cu încă doi juraţi, în numele tuturor locuitorilor satului, la scaunul judecătoresc al comitatului Turda, de contesa Anna Bannfi Losonczj, tot în problema fântânii comune a satului, îngrădită de nobila reclamantă.

1733 – Figurează în Conscripţia episcopului Ioan Inochentie Micu Klein ca sediu de arhidiaconat greco-catolic al Rîciului, cu 23 de localităţi arondate, arhidiacon fiind popa Michael (Mihăilă); este menţionat ca Loc[us] Val[achicus] – localitate românească; figurează cu denumirea: Rücs, are 67 de familii greco-catolice şi trei preoţi uniţi (greco-catolici): Popa Thoma, Popa Andrejka şi Popa Zacharias, bigam. C. Klein, p. 140.

1750 – Figurează cu denumirea românească (scrisă cu grafie arhaică maghiară): Ricsu [Rîciu], în conscripţia episcopului Petru Pavel Aron.

1773 – Flore Stoica din Rîciu se plânge printr-un “supplex” (scrisoare/ memoriu) înaintat împăratului [Iosif al II-lea] împotriva nobilului Apor pentru că i-a confiscat pe nedrept bunuri: vite, grâne, fân, galbeni etc. Plângerea sa ajunge la Guberniul Transilvaniei pentru rezolvare. C.T. 3572/1773.

1778 – Guberniul Transilvaniei dispune comitatului Turda să prindă pe militarii infanterişti fugiţi din Regimentul “Arhiducele Ferdinand”, printre care era şi Vasile Muntean din Rîciu. C.T. 5956/1778.

1784 – Istoricul David Prodan consemnează următoarele măsuri ale autorităţilor pentru a opri Răscoala lui Horia în Câmpie: „Contele Ştefan Tholdalagi relatează împreună cu Ioan Sándor de la podul Lechinţii, în 18 noiembrie, că pe Samuil Nagy l‑au detaşat cu 60 de călăreţi la hanul din Band de lângă drumul ţării şi i‑au ordonat să trimită în Căpuş 20‑25 de oameni care să patruleze zilnic până la corpul din Iernut. Pe Daniel Szilágyi l‑au încredinţat să patruleze până în Râciu. Cordonul aici trebuie să se întindă de la Râciu până la Iernut, iar comitatul Turda să‑l continue până sub munte. Aşa va fi un cordon continuu de la poalele munţilor până la Iernut. În aceeaşi zi Ioan Sándor scrie şi din Band comitelui suprem despre acelaşi cordon de posturi de la Râciu până la Iernut. Patrulele circulă de la ospătăria din Band spre Şamşud şi Râciu. Dregătorul contelui Kálnoki, Gheorghe Bányai, anunţă că şi el e gata cu 15 oameni să vină în serviciul lor. Au sosit şi trimişii lor în Dej cu răspunsul. Cei din Dej au scris magistratului oraşului Turda. A sosit şi trimisul în Vinţ cu veşti despre întâmplările de acolo.”

1824 – Satul figurează cu denumirea în limba română, scrisă cu grafie maghiară: Ritsu [Rîciu].

1827-1828 – Vasile Bucur din Rîciu, de 18 ani, este elev la Liceul Academic Piarist din Cluj, clasa Filosofie. Varga, Kiraly Lyceum, p. 164.

1848 [sfârşitul lunii octombrie] – Este omorât, pe hotarul Rîciului, Todor Piroşca din Rediu, când se întorcea din bătălia de la Reghin, şi “întâmpinându-l honvezii maghiari, l-au puşcat prin spate şi i-au despicat capul cu sabia, unde s-au şi îngropatu prin un lăcuitoriu din Velceru [azi Răzoare, MS]. Au rămas doi prunci, unul de un an, unul de 4 , pe care îi hrăneşte săraca lor maică cu sudoarea mâinilor sale”. Războiul naţional, p.360.

1848, octombrie – Sunt ucişi, pe hotarul satului Rîciu (Reciu (Mezö-Rücs)), 9 români (8 bărbaţi şi 1 femeie) din Dătăşeni, la ordinul lui Butnaki Szücs Ferentz. Alexi, p. 132.

1848, octombrie – Râciu (Reciu/Mező‑Rücs) (MS): „din M. Datosiu [Dătăşeni, MS] 8 bărbaţi şi 1 femeia ucişi sub conduc.lui Butnaki Szöts Ferencz”. Alexi, 132.

1849, februarie – Adrian (MS): Vasilica Ola „În dealul Rücsului”, [Râciu, MS], l‑au împuşcat Jagerii [vânătorii] lui Jenei”. Mihu, 47.

1849, Râciu (Rués?) – 1 bărbat ucis de insurgenţi. Alexi, 154; Neamţu, 296.

1849 aprilie – Este împuşcat, pe hotarul satului Voivodeni, un bărbat român din Rîciu [M. Ruciu], la ordinul lui Szabo Lajos. Alexi, p. 144.

1850 – Figurează în Statistica Transilvaniei cu denumirea românească (scrisă cu grafie arhaică maghiară): Rytsu [Rîciu].

1850 – Recensământul austriac înregistrează în satul Rîciu 873 de locuitori, din care 822 români (94,15%), 13 maghiari (1,48%) şi 38 ţigani (4,35%). Recensământul din 1850, p. 256-257.

1854 – Figurează în Buletinul oficial austriac cu denumirea românească Riciu [Rîciu], în maghiară Mező-Rücs [Rîciu de Cîmpie].

1862 ‑ Dintr‑un document semnat de Alesandru Bucur, preot greco‑catolic al Rîciului, şi de Vasile Bucur, notar, la 15 iunie 1862, publicat de I. Cav. de Puşcariu aflăm că în Rîciu erau următoarele familii de nobili români: Bat de Şopteriu (Bát de Septér), cu diplomă de înnobilare de la principele Mihail Apafi, din 8 ianuarie 1685, ca „husar viteaz” – patru capi de familie; Graur de Ernei (Gráur de Nogy‑Ernye), cu diplomă de înnobilare de la principele Mihail Apafi, din 15 mai 1679, pentru „vitejie” – patru capi de familie, Gârbău (Girbo de Sijáb), cu diplomă de înnobilare dată de principele Mihail Apafi, dar „cărţile donatari prin revoluţiune s‑au pierdutu”; Pop de Hodac (Pap de Hudak), cu diplomă de înnobilare de la principele Mihail Apafi, dar „donaţia prin revoluţiune s‑a pierdutu”.

1866 octombrie 2 – Împuternicirea (Plenipotintia) nr. XXX, din Bărboşi, dată de românii transilvăneni lui George Bariţiu şi lui dr. Ioan Raţiu să înainteze împăratului Austriei petiţia privind suferinţele şi doleanţele românilor, deoarece – spun ei – în Dieta ţării şi în adunările comitatense nu le sunt luate în seamă, este semnată şi de: Alesandru Bucuru m.p. parocu gr. c. in Ruciu, Petru Alesandrescu m.p. proprietariu, Vasilie Bucuru m.p. proprietariu, Ioane Manu m.p. proprietariu.

1895 ‑ La recensământul agricol din 1895 sunt în Râciu 2411 pomi fructiferi, din care: 504 meri, 91 peri, 32 cireşi, 116 vişini, 5 piersici, 8 caişi, 1553 pruni, 38 nuci, 0 migdali, 1 castan, 63 duzi. R 1895, p. 445.

1900 – La recensământul ungar din 1900, în Rîciu sunt în total 329 case, din care: din piatră sau cărămidă 3, piatră şi pământ 0, chirpici sau pământ 168, lemn sau altceva 158; acoperişul casei este din: ţiglă la 0 case, şindrilă 43, trestie sau paie 286. R 1900, p. 458-461.

1908 septembrie 26 – Ioan Pantea din Rîciu obţine titlul de doctor în Ştiinţe Juridice la Universitatea maghiară “Francisc Iosif I” din Cluj. Urmase cursurile Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Juridice ale acestei universităţi în perioada 1898-1902. Sigmirean, p.465.

1918 decembrie 1 – Locuitori din Rîciu participă la Marea Unire din 1 Decembrie 1918.

2011 octombrie 20 – Recensământul înregistrează în satul Rîciu 1522 de locuitori, din care 1375 români (90,34%), 17 maghiari (1,11%) şi 94 romi (6,17%).

Personalităţi: Gheorghe Şincai (1754-1816, marele om de cultură iluminist), Vasile Conţiu (1936-2000, profesor, artist de muzică populară)

Suciu II 79

Sînmărtinu de Câmpie

Arheologie: Pe teritoriul satului s-a descoperit o statuetă romană din secolul al II-lea d. HR, de o remarcabilă creaţie artistică, înfăţişând un copil nud,. Repertoriul, p.201.

1329 – Prima atestare documentară: terra Zentmarton [pământul Sânmărtin].

1461 – Plăteşte cincizecimea oilor (census quinquagesimalis de Zenthmarthon nobilium Erdeli et Bethlen), dare specifică românilor, numită în documentele vremii quiquagesima valachorum – cincizecima românilor.

1639 – Figurează pentru prima dată cu apelativul Românesc: Olahzentt Marton [Sînmărtinu Românesc].

Sec. XVII – Se ridică actuala Biserică Veche de lemn, monument istoric.

1733 – Figurează în Conscripţia episcopului Ioan Inochentie Micu Klein ca sediu de arhidiaconat greco-catolic, cu 41 de localităţi arondate, arhidiacon fiind Popa Kosztin; satul este menţionat ca Locus Val[achicus] – localitate românească, scris cu denumirea: St. Márton; avea 92 de familii greco-catolice şi un preot: Popa Stephan, bigam. C. Klein, p. 138.

1750 – Figurează cu denumirea românească (scrisă cu grafie arhaică maghiară): Semarton [Sămărtin], în conscripţia episcopului Petru Pavel Aron.

1760-1762 – În conscripţia lui Buccow, satul figurează cu apelativul de Câmpie: Mező Sz(en)t Márton.

1771 – Jude al satului este: Oltyán Vaszilie

1772 – Jude al satului este: Angyel Szimion

1773 – Jude al satului este: Kriszte Mihaila

1774 – Jude al satului este: Danila Szand

1781 – Jude al satului este: Oltyán Vaszily (Vasile Oltean); juraţi sunt: Mantora Gavrilé (Gavril Mantola), Sztrétye Lup (Lup Strete), Pic Mihaila (Mihăilă Pic), Tàná Vaszily (Vasile Toma), Opre Kozma (Cozma Opre), Pic Todor (Todor Pic).

1850 – Figurează în Statistica Transilvaniei cu denumirea românească (scrisă cu grafie arhaică maghiară): Szin Martin [Sânmărtin].

1850 ‑ Recensământul austriac înregistrează în satul Sînmărtinu de Câmpie 886 de locuitori, din care: 767 români, 79 maghiari, 3 saşi, 37 ţigani. Recensământul din 1850, p. 256‑257.

1854 – Figurează în Buletinul oficial austriac cu denumirea românească Sîn-Mărtin, în maghiară Mező-Szent-Márton.

1866 octombrie 18 – Împuternicirea (Plenipotintia) nr. XXXV, din Sînmăritnu de Câmpie, dată de românii transilvăneni lui George Bariţiu şi lui dr. Ioan Raţiu să înainteze împăratului Austriei petiţia privind suferinţele şi doleanţele românilor, deoarece – spun ei – în Dieta ţării şi în adunările comitatense nu le sunt luate în seamă, este semnată şi de: Gregoriu Elechesiu m.p. prota, Simeone Bota m.p. docinte, Ilia Popa m.p. adm. monastirii. S. Martinului – de – Campia şi capelanu, din Sânmărtinu de Câmpie.

1895 – La recensământul agricol din 1895, în Sînmărtinu de Câmpie sunt 1992 pomi fructiferi, din care: 439 meri, 90 peri, 9 cireşi, 452 vişini, 27 piersici, 0 caişi, 861 pruni, 12 nuci, 0 migdali, 0 castani, 102 duzi. R 1895, p. 445.

1900 – La recensământul ungar din 1900, în Sînmărtinu de Câmpie sunt în total 266 case, din care: din piatră sau cărămidă 1, piatră şi pământ 0, chirpici sau pământ 68, lemn sau altceva 197; acoperişul casei este din ţiglă la 0 case, şindrilă 37, trestie sau paie 229. R 1900, p. 458-461.

Personalităţi: Nelu Şopterean este născut pe 13.07.1955, Sânmartinu de Câmpie,sat ce aparţine de comuna Râciu, judeţul Mureş.

Suciu II 130

Ulieş

1321 ‑ Prima atestare documentară: poss. Wlues [moşia Ulieş], Wleues, Ulves.

1446 ‑ Este menţionat cnezul din Ulieş: kenezius de Vlues.

1733 ‑ În Conscripţia episcopului Ioan Inochentie Micu Klein este menţionat ca Loc[us] mix[tus] – localitate mixtă (etnic), figurează cu denumirea în limba română, cu grafie maghiară: Ullyies [Ulieş]; are 50 de familii greco‑catolice şi un preot unit (greco-catolic): Popa Danila. Aparţine arhidiaconatului Rîciului. C. Klein, p. 141.

1750 ‑ În conscripţia episcopului de la Blaj, Petru Pavel Aron, localitatea figurează scrisă în limba română, cu grafie maghiară: Ulias [Ulieş].

1760-1762 – În conscripţia lui Buccow, satul apare cu apelativul Mare: Nagy-Olves [Ulieşu Mare].

1771 – Jude al satului era: Muntyán Marian

1772 – Jude al satului era: Kivorán Gligor

1773 – Jude al satului era: Linka Iuon

1781 – Jude al satului este: Kis Mihály; juraţi sunt: Múntyón Marián (Marian Muntean), Báts Todor (Todor Baci), Kertész Artyimie (Artimie Chertes), Lázár Mihály, Linka Dávid (David Linca), Kertész Thodor (Teodor Chertes).

1784 – Jude al satului este Kis Mihály; juraţi sunt: Marian Muntean (Múntyán Marián), Todor Baciu (Báts Todor), Artimie Chertes (Kertész Artymia), Lázár Mihály, David Linca (Lynka Dávid), Todor Chertes (Kertész Thodor).

1849, ianuarie[1] ‑ Ulieş (N. Oelves) (MS): „20 bărbaţi ucişi la mandatul lui Putnaki şi Mohai”. Alexi, 144; Neamţu, 291.

1849, aprilie – Ulieş (MS): omorâţi „La padurea Ormenisului”, românii (în paranteză vârsta lor): Ioan Kertész (30), Dandu Macarie (30), Ioan Coltieriu (24), Toader Coltieriu (30), Craciunu Lincha (51), Nucu Neamtiu (55), Ioan Neamtiu (30), Chifor Chioreanu (35), Andreu Costcea (30), Petru Bicha (28), Toader Kertész (40), Petru Bicha a Guzducii (28), Vasiliu Coltieriu (30), Vasiliu Valea (40), Costantin Ciagsorean (30); ungurii (în paranteză vârsta lor): Miklos Janos (54), Feredi Andras ungur (28); saşii (în paranteză vârsta lor): Martzi Sipos sasu (35), Graizer Janos sas (40); ţiganul (în paranteză vârsta sa): Craciun Ciganu (60).

1850 ‑ Recensământul austriac înregistrează în satul Ulieş 1080 de locuitori, din care: 685 români, 293 maghiari, 4 saşi, 98 ţigani. Recensământul din 1850, p. 256‑257.

1854 ‑ În buletinul oficial austriac, denumirea românească a satului este: Ulieşu, în maghiară Olves (Nagy Olyves).

1895 ‑ La recensământul agricol din 1895 sunt în Ulieş 5252 pomi furctiferi, din care: 819 meri, 355 peri, 206 cireşi, 212 vişini, 89 piersici, 7 caişi, 3390 pruni, 102 nuci, 1 migdal, 0 castani, 71 duzi. R. 1895, p. 445.

1900 – La recensământul ungar din 1900, în Ulieş sunt în total 230 case, din care: 5 din piatră sau cărămidă, 0 din piatră şi pământ, 76 din chirpici sau pământ, 149 din lemn sau altceva. Casele sunt acoperite: 0 cu ţiglă, 58 cu şindrilă, 172 cu trestie sau paie. R 1900, p. 458-461.

Suciu II 217

3⁵ Greşită datarea în ianuarie, vezi mai jos lista nominală a celor 20 de martiri din Ulieş la aprilie 1849, cf. documentul publicat de Mihu, p. 292.

Cultură şi învăţămînt

În lucrarea „Peste pod de stupătură”, etnomuzicologul Vasile Conţiu, fiu al satului, afirma: „ Viaţa culturală a comunei se identifică prin cele mai vechi şi mai frumoase obiceiuri folclorice ale satului, în sărbătorile câmpeneşti, în concursurile artistice ale cântecului, jocului şi portului popular. Remarcabile rezultate în activitatea culturală au fost obţinute în perioada 1979-1987 dar şi după anul 1989, când la Râciu au fost organizate mai multe activităţi culturale printre care amintim: festivalul „Flori dalbe, flori de măr”, festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă, Sărbătoarea cântecului, jocului şi portului popular de pe cîmpie etc.

Un rol deosebit în culturalizarea sătenilor îl are revista „COMLODUL”. Primul număr a apărut în anul 1970. „COMLODUL” este o revistă social-culturală editată prin grija Casei de Cultură „Vasile Conţiu” dar finanţată de Consiliul local al comunei Râciu.

O altă revistă locală adresată tineretului studios este cea editată de şcolarii Gimnaziului sub numele „Vreau să ştiu”.

Comuna Râciu, dispune de un climat cultural asigurat de 2 biblioteci din care una comunală şi una şcolară, cu peste 7500 de volume, o casă de cultură şi 3 cămine culturale.

Mass – media

Mijloacele de informare video, audio şi presa scrisă sunt reprezentate de 4 televiziuni judeţene, 2 posturi de radio, judeţene, 2 ziare judeţene şi alte publicaţii periodice care ajung în comuna Râciu prin Posta romînă.

„Deşteaptă-te drept aceia, o iubit neamul meu şi ai minte” spunea marele iluminist Gheorghe Şincai.

Despre învăţământul românesc din satele Câmpiei Transilvaniei documentele vorbesc încă din secolul al XVIII-lea, dar este probabil ca şi mai înainte să fi existat şcoli pe lângă mănăstirile de călugări din Râciu şi Sânmărtinu de Câmpie. Însă documentele vremii vorbesc despre greutăţile învăţământului în acea perioadă. În perioada interbelică, şcoala funcţiona tot pe lângă biserică, care se preocupa cu seriozitate pentru întreţinerea bazei materiale a şcolilor.

După anul 1989, unităţile şcolare din comuna Râciu au fost modernizate şi dispun de o bază didactico-materială bună, unde elevii pot să fie instruiţi şi educaţi în conformitate cu cerinţele societăţii româneşti moderne şi ale Uniunii Europene.

Pe raza comunei Râciu, procesul educativ se desfăşoară în 5 şcoli. Numărul total al elevilor este de 547 din care: preşcolari 152; elevi în ciclul primar 219 şi 176 elevi în ciclul gimnazial. Procesul educativ este efectuat de 35 cadre didactice, la care mai participă 3 personal TESA şi 10 îngrijitori. Primăria Râciu, asigură transportul elevilor la şcoală cu 2 mijloace de transport, autorizate pentru transportul de persoane.

Sărbători

În fiecare an în ziua de 20 iulie de „SF ILIE” se organizează tradiţionalul „Târgu lui Ilie” unde cetăţenii din mai multe localităţi învecinate participă cu mărfuri, animale, formaţii artistice şi vechea „roată cu lanţuri”

La Mănăstirea Sânmartinu de Câmpie, în fiecare an la data de 14-15 august se organizează praznicul „Adormirea Maicii Domnului”.

Obiective turistice

Mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, aflată pe raza satului Sânmărtinu de Câmpie, se găseşte pe versantul unui deal, la liziera pădurii „Nima”. Mănăstirea, la început, ar fi avut hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, şi a fost ctitorită la sfârşitul secolului al XIII-lea sau la începutul secolului al IX-lea. În prima jumătate a secolului al XV-lea, cnejii Dan, Mihai, Pop, Ioan, şi Ştefan au apărat şi ocrotit mănăstirea, aceasta fiind una din cauzele persecutării lor de către autorităţi şi decăderea din funcţia de cneaz.

Legenda spune că, pe aceste locuri, în secolele XIII-XIV, ar fi poposit un călugăr cu numele Martin.

Astăzi, complexul monahal de la Sânmărtinul de Câmpie este o oază de linişte şi rugăciune.

Biserica de lemn de la Nima Râciului a cărei vechime se pierde în negura timpurilor este pictata cu scene din Biblie.

Mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Nima Rîciului se află în partea de hotar numită „Zădădişa” aparţinătoare satului Bozed, de unde denumirea actuală „Dealul Bozedului”. Mănăstirea este renumită ca loc de reculegere, mângâiere şi întărire sufletească pentru credincioşii şi vizitatorii care se roagă în acest Sfânt lăcaş.

Istoria bisericii mănăstirii începe la 27 august 1990.

La aceste obiective se practică turismul ecumenic. La Mănăstirea Sânmartinu de Cîmpie, în fiecare an la data de 14-15 august se organizează praznicul „Adormirea Maicii Domnului” la care participă mii de oameni din mai multe judeţe.

Casa de cultură „Vasile Conţiu” şi bustul acestui muzicolog, aflat vizavi de Gimnaziu de Stat.

Monumentele ridicate în cinstea eroilor căzuţi în Primul şi Al Doilea Război Mondial care se află în satul Râciu, Sânmartinu de Câmpie,Ulieş;
Realizări şi proiecte:
Ocupaţia de bază a locuitorilor comunei este agricultura şi zootehnia. Mai sunt persoane care lucrează la staţiile de comprimare a gazului metan şi de asemenea, o microinteprindere în domeniul feroneriei.

Preocuparea administraţiei a fost şi este în continuare modernizarea localităţilor, drept pentru care s-a introdus gazul metan în toate satele. De asemenea, prin fonduri SAPARD s-a introdus apă potabilă. A fost construită din fonduri guvernamentale o sală de sport modernă.

Gimnaziul de stat „Gh Sincai” din Râciu în anul 2006 -2007 a fost reabilitat şi modernizat. Laboratorul de informatică este dotat la standarde moderne. În toate şcolile de pe zara comunei există calculatoare şi de fac ore de informatică.
În toate satele există telefonie fixa şi mobilă, iar programele TV se urmăresc fie prin televiziunea prin cablu fie prin antene parabolice.
În comuna Râciu există centru agricol pentru comunele din jur şi de asemenea, agenţie de plăţi în agricultură care deserveşte mai multe comune vecine. În moderna casă de cultură, Direcţia Agricolă Judeţeană organizează frecvent cursuri de calificare în agricultură.
Proiectele de viitor imediat se vor materializa în executarea:
– canalizării în satele Râciu si Sînmartinu de Câmpie şi de asemenea, continuarea pietruirii drumurilor de pământ şi modernizarea străzilor existente, astfel că în următorii patru ani să se treacă la asfaltarea acestora, asfaltarea în anul 2007 a 4 km drum;
– înfiinţarea unui centru de urgenţă şi a unui heliport pentru elicopterul SMURD.
– modernizarea şi aducerea la standarde europene a pieţii agroalimentare care are loc în fiecare zi de luni.
Comuna Râciu, oferă potenţialilor investitori o serie de condiţii avantajoase în sensul că sunt asigurate drumuri bune, apă potabilă cu instalaţii moderne, gaz metan, telefonie, apropiere de reşedinţa de judeţ, apropiere de cale ferată şi de aeroport. Suprafaţa totală de 7395 ha teren agricol, dă posibilitatea de comasări pe suprafeţe mari, în vederea aplicării unei tehnologii pentru o agricultură europeană.